Motto Burtica Mea

Mana: durere alinata – durere provocata

simturile bebelusului

Am participat in urma cu un an la o conferinta care se adresa parintilor adoptivi.  Invitata era o mama care avea patru copii adoptati. Parintii adoptivi se lovesc de tot felul de probleme si provocari pe care noi, ceilalti, nu le experimentam si nici nu ne gandim vreodata la ele. A creste un copil adoptat este dificil, pentru ca acesta vine cu niste traume (fizice sau psihice) pentru care trebuie sa fii pregatit in primul rand tu ca si parinte. Trebuie sa accepti aceste traume ale copilului si sa contribui la vindecarea lor. Parintele adoptiv este, sau ar trebui sa fie, un adevarat terapeut, iar terapia necesita, cred eu, un ingredient special si indispensabil: dragostea.

Mama adoptiva spunea ca unul dinte copiii ei fusese abuzat fizic de nenumarate ori inainte ca ea sa il adopte. I-au trebuit luni de zile ca sa poata sa isi mangaie copilul. El nu avea notiunea de mangaiere. Pentru el orice atingere trezea amintiri dureroase. M-am gandit atunci la acea mama, la cata rabdare i-a trebuit sa reeduce simturile pervertite, biciuite ale acelui copil.

Oamenii poseda un fel de memorie senzoriala a corpului.  Reactionam ca raspuns la senzatiile pe care simturile noastre ni le developeaza.  Sistemul senzorial se construieste in cursul vietii intrauterine. Inca din burtica fatul traieste intr-un univers complex cu care interactioneaza. El percepe atingeri si sunete carora le raspunde, chiar daca noi nu vedem acest lucru. Mama simte adesea reactiile puiului ei, ea e cea mai in masura sa preia si sa inteleaga reactiile lui. Odata cu nasterea asaltul senzorial este mai mare pentru bebelus, fiindca stimulii sunt mai multi si mai puternici. Ei  nu mai sunt filtrati de trupul mamei, care inainte il purta pe micut. Toti acesti stimuli, si mai ales starile pe care ei le genereaza, sunt memorate de catre bebelus. Stimulii se intiparesc in corpul copilului, iar senzatia care ia nastere, ramane in mintea si sufletul lui pentru multa vreme. Astfel, mana mamei care magaie pielea copilului, vocea ei care ii canta, lasa o urma in inconstientul copilului. Pentru el mana mamei inseamna alinare si liniste. E un mod simplu de a invata o manifestare de dragoste.  Intr-un mod similar memoria senzoriala a copilului batut va fi marcata de aceasta agresiune. Pentru el, mana celui care l-a batut reprezinta un element periculos, provocator de durere, de care trebuie sa se fereasca. Nu e de mirare ca acel copil adoptat nu s-a lasat mangaiat. El nu cunostea o astfel de valenta a mainii. Pentru el dragostea nu se exprima prin atingere, sau nu se exprima deloc.

Aici nu este vorba numai despre amintirile pe care simturile noastre le invie, ci de modul in care aceste amintiri ne influenteaza interactiunile cu ceilati, viata in general. Copiii care au fost leganati, mangaiati in copilarie au un comportament mai deschis, sunt mai pozitivi si mai putin anxiosi. Asta se  intampla dintr-un motiv lesne de inteles: copilul se raporteaza la mediul inconjurator intr-un fel care e dictat de experientele lui anterioare.

Amintirile noastre din copilarie sunt deci ancorate in senzatii. O simpla atigere ne poate trimite la perioade foarte indepartate din viata noastra, fie ca e vorba de amintiri placute sau de senzatii neplacute, chiar traumatizante, care revin la suprafata prin intermediul ei.

Un articol de:

teodora catinas
Dr. Teodora Catinaș
  • medic specialist pediatrie
  • educator prenatal certificat Lamaze
  • consultant în alăptare IBCLC
  • trainer autorizat CNFPA

 

Be the first to write a comment.

Your feedback