Motto Burtica Mea

Cum devii mama…

ce trebuie sa stii inainte sa devii mama

Perioada ce urmeaza nasterii este una extrem de incarcata din punct de vedere emotional. Este greu de anticipat sau de imaginat cu ce trairi se confrunta o femeie in primele ore si zile, in noul ei statut de mama.

Sta in firea lucrurilor ca o femeie sa devina mama. Totusi, aceasta transformare presupune o veritabila revolutie interioara. Ea nu e asa simpla cum pare la prima vedere. Ea necesita reamenajari psihice importante. Bucuria si dragostea, sunt adesea la mare competitie cu tristetea, teama si sentimentul de vid. Aceasta alternanta de trairi are loc pe fondul unei stari de hipersensibilitate, iar plansul, pune adesea, in mod aparent inexplicabil, stapanire pe proaspata mamica.

Spun, aparent inexplicabil, pentru ca e greu sa iti inchipui, ce motive de tristete ar putea avea o mama, care si-a dorit un copil si care s-a ingrijit de toate aspectele legate de venirea lui pe lume. Aceasta mai ales in contextul in care, atat copilul cat si mama, au trecut cu bine prin marea inceracare a nasterii.

Exista desigur, explicatii biologice legate de fluctuatiile hormonale la care e supusa femeia in contextul nasterii. Insa componenta psihica joaca un rol major si ea. Noua mama trebuie sa fie disponibila zi si noapte, sa aiba gija de un copil „real”, in intregime dependent de ea. Toate astea se intampla in ciuda faptului ca ea e obosita si marcata de experienta nasterii. De asemenea, trupul ei a trecut intr-un timp relativ scurt de la starea de plenitudine, pe care i-o conferea sarcina, la o stare de vid. Iar daca sarcina a durat 9 luni, in care graviduta a avut timp sa-si accepte starea de gravidie, nasterea se produce bursc, iar dragostea fata de copil dicteaza ca rolul de mama sa fie asumat si jucat perfect de la inceput. Acest aspect genereaza panica, in contextul in care nu exista training pentru a fi mama, nu exista perioada de proba si nici program fix de lucru. Tanara mama se trezeste bursc, cu un nou ritm de viata si cu noi responsabilitati . Aceasta trecere desi pregatita si asumata genereaza o instabilitate fireasca. In consecinta tanara mama are destule motive sa se simta coplesita.

Alternata starilor sufletesti prin care mama trece pare a fi un rit de trecere intre doua stari: de la cea de femeie la cea de mama. In aceasta trecere implicarea activa a tatalui, este absolut necesara, permitandu-i femeii sa se simta mai putin coplesita de noua situatie, cuplul avand astfel posibilitatea sa acceada, la unison , la noul lui statut de parinte.

Am scris aceste randuri pentru toate femeile care dintr-un motiv sau altul s-au simtit pe culmile fericirii si in abisurile tristetii deopotriva, dupa nasterea copilului lor.

Un articol de:

teodora catinas
Dr. Teodora Catinaș
  • medic specialist pediatrie
  • educator prenatal certificat Lamaze
  • consultant în alăptare IBCLC
  • trainer autorizat CNFPA

 

Feedback

  Comments: 4


  1. Foarte bine ai redat prin ce trece o mamica dupa ce naste….imi amintesc si acum ca ma gandeam ca nu o sa mai dorm niciodata linistit, ca nu voi mai avea nopti fara griji, ca trebuia sa fiu mereu gata de actiune daca Lisa se trezea, sa fiu in stare sa ma duc la ea, sa fiu binedispusa, sa o schimb, sa ii dau sa suga, sa stau langa ea pana adoarme…mi se parea extrem de greu ca nu voi mai putea sa am un program al meu si mi se parea o schimbare catastrofala! Aveam grija cuiva NOU tot timpul! Si va fi tot timpul cu noi, nu va pleca nicaieri. Parca nu stiam daca sunt in stare de asta.
    Stiu ca citeam in carticele pentru mamici unde se spunea ca toate femeile simt lucrul asta si ca vom trece cu bine peste aceasta incercare. Si eu ma gandeam CUM de s-au descurcat alte femei in situatia asta, iar eu nu puteam…
    Lisa noastra a fost un copil tare cuminte de la inceput…manca si dormea, si tot asa…cand era treaza era vesela, nu plangea fara motiv…cu toate astea, cand venea sotul de la serviciu si ma intreba ce mai facem, cum suntem, chiar daca nu se intamplase nimic, mie imi dadeau lacrimile…
    Lucian si acum zice ca mai greu i-a fost cu mine dupa nastere decat cu Lisa.:D El a reusit sa fie tot timpul mult mai relaxat si mai realist cu toata situatia de inceput. A stat cu noi acasa primele 3 saptamani dupa nastere si s-a implicat in tot. Si acum ii face placere sa o schimbe, sa o linisteasca daca plange noaptea de la dintisori… este clar ca tatal are un rol decisiv in echilibrul familiei.
    Bineinteles, toate acestea s-au intamplat in contextul in care citisem amandoi mult, facusem cursuri de puericultura, ne pregatisem inainte, sarcina fusese dorita…si cu toate astea am trecut prin multe momente grele la inceput. Dar asa trec toate….in momentul in care constientizezi la modul practic si te obisnuiesti cu gandul ca de acum programul tau il face copilul si ca in functie de asta iti planifici restul treburilor, toate lucrurile devin mult mai simple…ma gandesc ca la primul copil se simt toate mult mai pregnant…speram la al doilea sa nu mai fie asa.:D


  2. Privind in urma cum am evoluat ca mama..cred ca raspunsul la intrebarea “cum devii mama?”-raspunsul este: treptat. Si pentru mine primele zile cu fetita mea au fost pline de emotii inexplicabile si ganduri coplesitoare, de frica de a nu fii un parinte bun… M-am linistit datorita unui sprijin psihic si fizic dat de sotul meu…
    Si de atunci ma tot incearca noutatea de a fi mama, pentru ca mereu apare INTAIA/INTAIUL ceva: privire, zambet, noapte nedormita, mancare solida, dinte, mers in patru labe, pasi, 1 an, raceala cu febra, cantecel, dans, cuvant…. Dar nu au venit toate odata, ci intr-un an si 8 luni… si cred ca ma m-ai mai asteapta multe aventuri ale acestei “meserii”. Abia astept…

Your feedback