Motto Burtica Mea

Alaptarea in public

alaptarea in public

Am fost rugata in urma cu cateva luni sa ma implic intr-un proiect al unui antropolog . Acesta facea o cercetare cu privire la alaptare. Il interesa in mod special modul in care societatea moderna priveste alaptarea si mai precis alaptarea in public.

O mare parte din mamele intervievate in cadrul cercetarii au raspuns ca evita sa alapteze in public.

Mi-am amintit atunci de o povestioara  care este de fapt relatarea unei intamplari reale.  La o gradina zoologica din Ohio traia o gorila. Ea fusese adusa la gradina zoologica de cand era mititica. Desi se intampla rar ca o gorila aflata in captivitate sa procreeze aceasta a facut-o, aducand pe lume un mic pui de gorila. La scurt timp dupa nasterea puiului, gorila l-a omorat. L-a omorat pentru ca nu a stiut sa-l hraneasca. Dupa ce isi nasc puii mamiferele au 3 alternative. Prima dintre ele este sa isi alapteze puii. Daca nu stiu cum sa o faca mai raman doua alternative: sa ii lase sa moara de foame sau sa ii omoare.  Aceasta femela a trait in captiviatate si nu a vazut niciodata o alta gorila alaptand. Nestiind cum sa-si hraneasca puiul, i-a curmat suferinta.

Pana si primatele au nevoie de un proces de invatare pentru a-si hrani puii? Se pare ca da.

Cand gorila a ramas insarcinata din nou, ingrijitorii stiau ca ea avea nevoie de ajutor, pentru a nu repeta experienta anterioara. Cumva gorila trebuia invatata sa isi alapteze puiul.  Ei au apelat la o organizatie care se numeste La Leche League si este de fapt un grup de suport pentru mamele care alapteaza. S-a decis ca in fiecare zi o mama sa mearga la gradina zoologica si isi alapteze copilul in fata gorilei. Zile in sir gorila a fost dezinteresata de ceea ce se intampla in fata custii ei. Totusi, in fiecare zi o alta mama venea si isi hranea copilul acolo, in fata gorilei. In timp, gorila a devenit tot mai interesata de ceea ce se petrecea. Pe masura ce i se apropia sorocul, gorila s-a apropiat tot mai mult de zabrelele custii sa vada ce face mama din fata ei.

Cand puiul de gorila s-a nascut, mama gorila se comporta ca si cum ar fi uitat ce vazuse saptamani la rand. Nu stia cum sa-si ataseze puiul la san. Puiul plangea de foame, iar ea  devenea tot mai agitata. Vazuse ce are de facut; ea urmarise mame alaptand timp de saptamani intregi. Totusi nu reusea sa faca ea insasi acelasi lucru.

In disperare de cauza, ingrijitorii au cerut din nou ajutorul La Leche League. O mama si copilul ei au fost trimisi din nou la gradina zoologica. Aceasta s-a asezat in apropierea gorilei si si-a atasat copilul la san pas cu pas. Gorila a privit-o  si a inceput sa imite pasii pe care mamica ii facea. In scurt timp gorila a reusit sa isi ataseze copilul la san si sa il hraneasca. Gorila invatase de la om ce nu avuse ocazia sa invete de la suratele din specia ei. La urmatorul pui gorila stia ce are de facut.

Ne intrebam adesea cum de bunicile si strabunicile noastre si-au hranit copiii, cand nu existau sticlute, tetine si lapte praf. Poate ca povestioara cu gorila este un prim pas inspre gasirea unei explicatii. Probabil ca fiecare femeie in vremea aceea vazuse cel putin o alta femeie alaptand. Se sustineau reciproc si invatau unele de la altele. Oare nu suntem noi aproape la fel de izolate ca si gorila din captivitate? Cate dintre noi am vazut alte mame alaptand? Cate dintre noi am stat si am privit o mama cum isi ataseaza copilul la san? Cred ca destul de putine. Si acum incercati sa va ganditi cate mame ati vazut prin mall-uri, parcuri, sau pe strada hranindu-si copiii cu sticluta? Mai multe, nu-i asa? Paradoxul este ca desi suntem asaltati de vulgaritate si de goliciune parca ne vine greu sa alaptam in public, desi asta este poate cea mai naturala si cea mai lipsita de conotatii sexuale forma de „dezvelire”.

Scopul meu nu este neaparat acela de a milita pentru alaptarea in public, ci mai degraba acela de a va spune ca si  pentru femeia din ziua de azi, la fel ca pentru gorila din povestioara, alaptatul poate sa fie un proces de invatare care cere timp si ajutor. Iar daca aveti nevoie de ajutor eu si alti sustinatori ai alaptarii suntem gata sa vi-l oferim. Exista chiar si cursuri de alaptare care se fac inainte de nastere, tocmai pentru a va aduce informatiile de care aveti nevoie pentru a va alapta copiii.

Daca aveti opinii legate de subiectul pe care l-am atins aici, nu ezitati sa lasati comentarii. Toate comentariile le voi trimite domnului care face cercetarea legata de alaptare. Va multumesc.

Un articol de:

teodora catinas
Dr. Teodora Catinaș
  • medic specialist pediatrie
  • educator prenatal certificat Lamaze
  • consultant în alăptare IBCLC
  • trainer autorizat CNFPA

 

Feedback

  Comments: 29


  1. Sunt moasa si am lucrat multi ani cu mamicile, invatandu-le sa-si alapteze bebelusul dupa nastere. Eu personal am trait acesta experienta. Actalmemnte sustin un curs educational ptr alaptare.
    Aceste trei ipostaze m-au ajutat sa inteleg tot ceea ce insemana alaptarea ptr o femeie care a nascut nu doar din prespectiva unui act fiziologic…

    Am trait de curand o experienta in spatiul public al unei targ dedicat bebelusilor si copiilor mici (derulat in Bucuresti) fata de care mi-am pus cateva intrebari :

    * De ce sunt create spatii speciale de alaptat care inregimenteaza pur si simplu mamele care alapteaza ? Unele mame poate se simt protejate, dar altele poate se simt restrictionate, ca si cum ceea ce fac reprezinta nu tocmai ceva OK care poate fi facut in prezenta altor persoane …???

    Legat de acest aspect, am asistat la reactia incredibila de “rejactare si blamare” a unei mame care a inceput instictiv sa alapteze liber la acel targ si nu in spatiul mic si incomod creat de organizatorii targului, si atunci a alta intrebare a mea este: de ce oamenii reactioneaza atat de “crispati” in fata unei mame care alapteaza intr-un spatiu public liber ?

    Imi aduc aminte de modul in care – cu ceva ani in urma cand inca nu exista rooming-inul mamele alaptau in maternitati in grup, in aceeasi camera, la ore fixe…si compar cu modul in care mamele alapteaza acum, fiecare singura in rezerva ei avand doar asistenta unei moase sau a unei asistente de padiatrie… In ambele situatii exista multe comentarii pro/contra.

    Sigur ca alaptatul trebuie invatat, si povestea gorilei este emotionanta… Exista un filmulet cu aceasta intamplare ?

    Subiectul este f complex si ma intereseaza din perspectiva comportamentul emtional al mamelor dar si din cel al societatii si al oamenilor. Sunt deschisa oricaror discutii legate de acest aspect.


    • Draga Vania, nu vreau sa ma gandesc ce a fost in sufletul mamei blamate pentru ca isi alapta copilul in public. Numai un om care nu are copii poate sa blameze un astfel de act. Numai daca ti-ai vazut copilul plangand de foame poti sa stii cum e sa urle fiecare celula din corpul tau, indemnandu-te sa-l hranesti. E ceva greu de inteles pentru cineva care nu are copii. Alinarea copilului in momentul in care l-ai pus la san este cel mai frumos act de recompensa pe care o mama il poate primi de la copilul ei. Ea stie ca numai ea ii poate aduce aceasta linistire si bucurie. Mama e doar una si alaptatul, poate mai mult ca orice evidentiaza acest lucru.
      Asa ca trebuie sa ne centram mai mult pe nevoia copilului decat pe ceea ce zic unii si altii. si trebuie sa incurajam mamele in directia asta.
      Pe de alta parte si eu am alaptat in public si am vazut oameni care incercau sa evite sa priveasca ostentativ la ceea ce faceam, tocmai pentru a-mi respecta pudoarea. Asta m-a bucurat, am vazut ca inca mai exista intelegere. Asta e un inceput. Iti multumesc pentru ca imi citesti blogul, iti mulutumesc pentru ca militezi pentru alaptat si pentru nastere naturala. Astept cu drag, in continuare, comentariile tale.


  2. Foarte mult imi place cum ai scris acest articol, Teo! Este intr-adevar foarte graitoare povestioara aceea adevarata cu gorila si puiutii ei. Sper din tot sufletul sa nu uitam cum se realizeaza acest act natural al alaptarii.

    Inca o data – este un articol frumos si puncteaza perfect ceea ce este important de retinut legat de alaptare in acest context! Bravo!


    • Ma bucur ca iti place articolasul. Cred cu tarie ca de noi depinde sa facem ca numarul mamelor care alapteaza sa creasaca. Stiu ca si tu te implici in sustinerea alaptarii si asta este fantastic.


  3. teodora,imi place mult articolul si ai dreptate! mie nu-mi pasa si alaptez in public 🙂 desi uneori am parte de ridicari din spranceana:))


    • eu sincer nici nu ma uit in jur cand alaptez in public, deci nici nu stiu cum reactioneaza. nu imi pasa de ce zic ceilalti. daca pentru un bronz de club isi pot scoate femeile sanii la vedere fara rusine, pentru a potoli foamea copilului de ce nu?
      in schimb, la purtatul copilului in wrap am auzit reactii de genul “uite, isi duce copilul ca tiganii” :))).


      • Da Mirela, reactiile oamenilor sunt diferite. Totul depinde de experientele prin care au trecut oamenii in viata lor. Tot ce vad trec prin filtrul propriu si judeca ca atare. Nu neaparat din rea vointa ci pentru ca asa au asimilat ei informatiile si asa simt de cuviinta.


      • M-am gandit ca sunt cei care se gandesc acest lucru: ,,uti, isi duce copilul ca tiganii” dar nu am auzit niciodata. Si m-am gandit ca sunt cei care cred ca daca il allaptezi pe pruncul tau in public, esti ca tiganeasca.


  4. Mersi ff mult pt articolul acesta. M-am bucurat cand l-am citit. Atat de important e alaptare, mai ales in aceste zile. Si eu am experientat ce simtire cand l-am pus bebelusul la san. Nimeni, in afara de altele mame, stie acest lucru minunat!
    Spor la treaba!


  5. Problema este mult mai adâncă. Nu numai că alăptatul în public este privit cu suspiciune, dar tot mai multe femei primesc sfaturi să nu alăpteze, ceea ce mi se pare de neconceput! Eu sunt la a doua fetiţă acum, are un an şi o lună şi încă alăptez. Sigur, nu din 3 în 3 ore, doar de vreo trei ori pe zi. Dacă aude cineva din anturajul meu (mai ales femei mai în vârstă) că încă mai alăptez, primesc doar mirare, şoc şi reacţii de genul “păi ar fi cazul s-o înţarci!” sau “şi când ai de gând să încetezi?”. Singura persoană care m-a încurajat să continui, în ciuda tuturor, a fost medicul nostru pediatru – Flaviu Cătinaş, desigur 🙂
    Pe prima fetiţă am alăptat-o un an şi o lună şi am făcut-o şi în public. Îmi amintesc mai ales când am fost cu ea la Vatra Dornei, eram la plimbare prin oraş, iar ea a început să plângă teribil, era de neconsolat. Nu am stat pe gânduri, m-am aşezat pe o bancă şi am hrănit-o. Nu mi-am ridicat privirea să văd dacă cineva se uită la noi, oricum nu îmi păsa. Mă uitam doar la ea, cum se linişteşte, cum stătea cu o mânuţă pe sânul meu, cu un gest total posesiv, cu ochişorii întredeschişi, i se citea plăcerea pe făţucă. Aşa că… să spună cine ce spune – eu încă nu sunt gata să îmi smulg fetiţa de la sân doar pentru că “aşa zice lumea”. Nu ştiu până când, dar o mai alăptez.
    Mi-a plăcut tare mult articolul şi îmi dau seama că societatea noastră are nevoie de reeducare – nu doar în privinţa asta, ci în multe altele.


  6. I’ve thought more about this article and I thought back to how many women I have seen nursing their babies in public here in Romania . . . .not many. At the church I attend there are more women that nurse, yet, there are are many more that don’t.

    When I think about women in Romania who nurse in public, the only ones I can remember are the Rroma (Gypsie) women . . .

    Although the baby formula business is vying for your business, is it possible that there is a stima? One that keeps some women from not wanting to appear or be mistaken (like it’s really possible) for an ethnic group they might not want to be associated with???

    Just a thought, sorry for the English, I didn’t think I could express it in Romanian.


  7. Nu vreau sa par ipocrita, dar exista internet de unde poti invata multe in ziua de azi.. chiar si sa alaptezi!


    • Este foarte adevarat ca internetul poate fi o sursa buna de informare. Nu stiu daca dumneavoastra aveti copii, daca i-ati alaptat si daca acesta a fost un act usor. Pot insa sa va spun ca exista o multime de femei in lumea asta care desi isi doresc sa alapteze intampina dificultati si uneori cu toate ca au internetul la indemana, acesta nu le ajuta prea mult. Informatiile corecte sunt greu de separat de cele incorecte, atunci cand vorbim de internet. Si apoi suntem oameni si avem nevoie de mai mult decat informatie, avem nevoie de incurajare, de bunavointa si caldura. Acestea, stimata doamna, internetul inca nu ni le poate oferi, dar cine stie…
      Si nu va consider ipocrita, multumesc pentru comentariu.


  8. La inceputul sarcinii m-am declarat complet impotriva alaptatului. De ce? Pentru ca nu vroiam sa pierd elasticitatea sanului, forma lui frumoasa, pentru ca vroiam sa ma bazez pe o intimitate sexuala nealterata, etc. La inceputul sarcinii mi-am propus ca la 40 zile de la nastere sa ma intorc la munca. Tot la inceputul sarcinii mi-am propus sa trimit copilul la parintii mei in Romania (noi locuim in Cipru) ca eu sa imi pot relua activitatea. La inceputul sarcinii am fost speriata, naiva, nepregatita. Opiniile celor din jur vizavi de temeriile mele erau doar: TREBUIE! Nimic nu trebuie facut, in opinia mea, daca te arunca in afara ariei tale de confort. Sotul meu a fost cel care prin rabdare, atentie m-a determinat sa inteleg ca cea mai mare calitate a mea ca femeie, femeie a lui, este de a naste, de a aduce pe lume ceea ce el a sadit. Iar mai apoi puterea de a alina, de a darui confort unei fiinte sta cu totul in mainile mele. Primele picaturi de colostru care s-au scurs din sanii mei, ne-au facut sa ne miram si sa ne hlizim ca doi prostuti la prima lectie de anatomie. Au mai ramas 7 saptamani pana la data probabila a nasterii fiicei noastre. Sentimentul de necumpanire, de disperare ca in curand noi doua nu vom mai impartii acelasi trup s-a lasat cu greu invins, tot de catre sotul meu: “Ii vei da san. Numai tu poti face asta. Veti fi din nou atat de aproape cand ea se va prinde infometata de sanul tau.”
    Dupa luni de studiu am inteles dificultatea procesului de alaptare, dar asa cum m-am pregatit psihic pentru a infrunta durerile nasterii, m-am educat in a aborda tehnica alaptatului.
    In ceea ce priveste alaptatul in public, personal, nu cred ca as putea-o face. Eventual acoperita cu un sal, da. Insa nu cred ca mi-as putea dezveli sanul intr-o cofetarie sau pe o banca in parc pentru a-mi alapta pruncul. Dar, repet, eu m-am educat singura in multe privinte. Adevarul e ca nu am vazut niciodata in viata mea o femeie alaptand.
    Toate cele bune si felicitari pentru articole ilustrative!


    • multumesc pentru comentariu; ai descris foarte frumos evolutia prin care ai trecut pe parcursul sarcinii; cred ca natura ne-a dat sarcina de 9 luni tocmai ca sa ne putem adapta incet, pas cu pas, zi de zi, la ceea ce inseamna inceputul devenirii noastre ca si parinti. Inceputul este prima zi cand aflam ca suntem insarcinate si este o poveste fara de sfarsit; nu se mai termina niciodata. In ceea ce priveste alaptatul in public, te inteleg, ideea de san expus este greu de acceptat pentru majoritatea mamelor sau viitoarelor mame mai ales inainte de a alapta propriu-zis. Insa, atunci cand copilului ii este foame, se ataseaza atat de repede la san, incat acesta ramane expus foarte putin timp. Si atunci cand o mare parte din san e in gurita copilului, practic o mica mica parte a lui ramane expus. Iar cand il simti pe cel mic fericit si linistit, nimic nu mai conteaza.


  9. Sunt mamica unui puiut de 3 luni, venit pe lume prematur, care a dezvoltat un icter agravat. Nu putea sa pape la san pentru ca adormea imediat….lapte nu prea aveam, ca la inceput. La o saptamana dupa nastere, eram doar eu, bebe si tati, acasa, fara ajutor de bunici sau altcineva, locuim in alta tara. Aveam un program draconic…bebe trebuia trezit la 3 ore sa pape, ii dadeam cu biberonul, laptic muls. Programul arata cam asa: din 3 in 3 ore bebe trebuia sa pape, eu ma mulgeam cate 45 de minute, o ora ca sa scot 50-60 ml, inainte ca bebe sa se trezeasca. Apoi dura cate o ora ca el sa reuseasca sa termine laptele muls. Mie imi ramanea o ora de somn sau de mancat sau mai stiu eu ce…eram ca un robot. Am fost tentata de foarte multe ori sa ii dau lapte praf si sa scap de chin, pt ca era un chin. Dar intotdeauna am gasit forta sa imi aduc argumente ca lapticul de la mine este tot ce are nevoie puiutul meu si ca nu exista sacrificiu prea mare pentru el. Asa ca nu m-am dat batuta si acum alptez cu succes. Am laptic din abundenta datorita stimularii cu pompa. Bebe creste frumos.

    In ceea ce priveste alaptatul in public, aici, in Norvegia, mamicile alapteaza in public. Recunosc ca eu am avut o oarecare jena. Presupun ca din cauza ca am primit educatia in Romania. Dar am facut-o cand i-a fost foame lui bebe, am uitat de jena. Si m-am simtit bine. Si am s-o fac oriunde, oricand ii va fii foame. Cum te poti uita urat la un copil infometat care isi primeste mancarea?


  10. Eu am alaptat in public si am sa o mai fac pentru ca nu-mi pasa prea mult de ce zic altii. As minti sa spun ca mi se pare o postura foarte confortabila, dar cred ca nevoile copilului meu sunt mai importante decat disconfortul celor pe care ii ‘oblig’ sa asiste la asa ceva. Nu am in jurul meu mame care sa fi alaptat exclusiv, deci cred ca sunt perceputa ciudat si de o parte din prietenii care au asistat la mesele puiului meu in curtea noastra (din moment ce oricum eram decisa sa alaptez si in public am facut exercitii cu musafirii mei in loc sa ma retrag in casa cu piticul, si din cauza ca in prima luna statea foarte mult la san asa ca as fi stat numai in casa). Cred ca daca nu ar exista articole ca acesta si comunitatile de pe internet de mame care alapteaza mi-ar fi mult mai greu. 🙂

    • teodoracatinas


      Eu personal cred ca se va schimba mentalitatea si lumea va intelege alaptatul ca fiind o forma de a rspunde la nevoile nutritionale si emotionale ale copilului. Pana atunci insa, tebuie sa intelegem intai ca micutii nu mananca dupa probram si ca e firesc sa ne surprinda cu dorinta lor de a manca, in momente in care nu ne aflam in intimitatea casei noastre. Asa, poate alaptarea in public va fi mai acceptata de catre cei ce-i sunt impotriva.
      Multumesc pentru comentariu.


  11. eu sunt pentru alaptat bebeii cat de mult se poate, insa acest moment mi se pare unul din acele momente intime pe care le imparti cu bebelul tau si cred ca, cel putin pentru mine, si nu imi pasa de ce spune lumea de obicei, dar asa simt eu ca e un moment ce nu necesita si alti ochi. nu e vorba de mentalitate, atata timp cat fetele umbla mai mult cu sanii pe afara insa asta cred eu ca e doar momentul mamicii si bebelului si trebuie sa fie special, igienic…in anumite conditii.nu de mult timp am fost la hajdu si in piscina cu apa termala unde erau o multime de oameni de toate varstele era o mamica si imi alapta piticul…lucru care nu cred ca a deranjat prin faptul ca era cu sanul afara un pic mai mult decat era in sutien ci prin faptul ca tocmai pt ca suntem oameni si nu animale unele nevoi trebuie sa stim sa ni le satisfacem la monetul potrivit in locul potrivit. de asemenea pe o aleea pe langa un parc o alta mamica se agita pe langa masina sa isi puna geanta si alte accesorii si era cu bebele si alapta.tot spunem ca astea sunt lucruri normale, atunci e normal sa isi faca treburi pe unde ii apuca sau cine stie ce alte lucruri doar pt ca sunt lucruri normale si le facem cu totii? si pana la urma bebeii au un program de masa, unul se somn d ecare orice mamica ar trebui sa fie constienta si atunci cand iese la plimbare sa aiba la ea o sticluta sau provizii pentru cel mic.
    o zi frumoasa tuturor mamicilor si bebei sanatosi!


    • As vrea sa abordez putin un subiect pe care l-ai atins si anume ideea ca unele nevoi trebuie sa ni le satisfacem la locul potrivit in momentrul potrivit. E adevarat pentru adulti, insa nu cred ca aceasta idee poate fi extrapolata in cazul copilului la varsta mica. Adultul intelege ca prin actiunile lui ii poate deranja pe ceilalti, copilul nu. Nevoile unui copil cu varsta mica sunt diferite si pot fi gestionate diferit fata de cele ale adultilor. Oare de ce ni se pare normal ca bebelusul sa faca pipi in scutec fara sa se poata controla, dar nu ni se pare firesc ca el sa aiba nevoie de lapte in afara programului de masa? Sunt ambele niste necesitati primare. Copilul e prea mic ca sa le controleze. Care e locul potrivit pentru a fi alaptat un copil? Locul in care se afla mama lui. El nu poate sa inteleaga de ce in casa poate fi alaptat iar in parc nu. Cum se poate ca atunci cand mama e prezenta, uneori sa ii dea acces la san si alteori nu. Asta e impostibil de inteles pentru copil.Legat de program: in trecut nu exista ideea de orar de masa pentru copil. Cand ii era foame copilului i se oferea sanul. Ideea de program de masa si de somn este relativ recenta (20-30 de ani) si am creat-o noi adultii. Daca am putea, le-am face program de cand se nasc, si uneori o chiar facem. Desigur, apoi suferim cand sunt mari si evadeaza din programul nostru.


  12. Saptamana aceasta eram dupa baietel la scoala ,fetita mea de 4 luni sa trezit si ii era foame .Plangea foarte tare si stiam ca nu o sa ajung acasa cu ea ,asa ca m am dus in parc si intr un loc mai restans pe o banca am inceput sa alaptez.La un moment dat a venit o doamna mai invarsta si a zis catre mine ca nu fac bine,in primul rand numai romi fac asa ceva si in al doilea rand nu invat bine bebele ,o sa stie ca tot timpu poate primi san .Am ramas socat de ce a zis doamna ,dar am incercat sa evit problemele asa ca nu am comentat nimci,dupa ce a plecat mi am dar seama ca e mentalitatea lor si ca asta greu putem schimba,sau ca doamna nu a avut copil niciodata[ce e chiar asa].

    Parerea mea e ca numai o mama care alapteaza poate sti ce inseamana sa pui copiluu la san de cate ori cere ,e cel mai frumos dar si cea mai mare apropiere intre mama si copil


    • Iulia, ai dreptate. Pentru un om care priveste din exterior si judeca fara sa fi fost implicat vreodata intr-o astfel de relatie e greu de inteles ce inseamna sa fii mama si sa stii ca micutul tau plange pentru ca vrea sa manance. In momentele acelea prima grija a mamei este sa aline plansul bebelusului, nu sa se gandeasca daca e cineva care o priveste. Cum sa nu ii dai copilului sa manance, cand sanul e atat de aproape si mai ales: cum ii explici unui bebelus ca sunt momente in care poti sa ii dai sanul si momente in care trebuie sa i-l refuzi pentru ca te afli in public?


  13. Oricand sunt in public si vad pe o mamica care il alapteaza pe bebelusul ei, ii spun: Bravo tie!


  14. sunt mama si am alaptat in public. Nu m-a interesat niciodata parerea trecatorilor. M-am asezat pe obanca si am alptat la cerere, nu la ora fixe. Puiutul meu nu stia ce e aceea masa la 3 ore. Acum are 3 ani si manaca normal, e bien facut, nu e gras, are un soimn normal ( pana la un an jumate se trezea non stop pentru san).
    incurajez si eu mamele sa alapteze si ma bucur cand vad in parcuri mama carora nu le este rusine sa isi hraneasca copii.


  15. scuze de greselile de ortografie la noi e ora de nani


  16. Sunt un tanar de 28 de ani si mi se intampla uneori sa vad femei alaptand, dar pentru ca ceea ce fac ele este perfect natural si nu as vrea sa le inhib in vreun fel, imi feresc privirea si incerc sa nu stau in preajma. Alaptatul este total lipsit de sexualitate, dar intr-o lume cu o incidenta ridicata de degenerati, nu as vrea ca o mama ce alapteaza sa se deranjeze macar sa imi analizeze privirea sau interesul care mai bine astfel sa lipseasca.

  17. Alina Nitulescu


    Buna seara si felicitari pentru articol.
    Mi-au dat lacrimile cand am citit articolul(povestea e emotionanta)!
    Eu am un puiut de 3 luni si jumatate si mai mare bucurie si multumire sufleteasca nu am decat cand ii vad falcutele si piciorusele grasute de la lapticul meu!
    Si da, il alaptez oriunde ii este fomita(parc, mijloc de transport, mall, etc.) si sunt privita cu admiratie cand fac asta (lucuim in Roma/Italia) mai ales de italieni…si strigator la cer este ca tocmai romanii se gasesc si aici sa te priveasca urat pentru actiunea aceasta….
    Suntem un popor care necesita, fara discutie, reeducare, din pacate!
    O seara minunata, tuturora!


  18. E un subiect dificil si delicat si cred ca sunt foarte multe nuante. Înainte sa rămân însărcinată am fost pusa intr-o ipostaza care mie mi s-a părut ciudată si stânjenitoare. Eram la un botez si o verișoara a alăptat la masa langa toti cei prezenți fără nici o jena, cu sânul dezgolit in totalitate. Mi s-a părut vulgar, si nu doar mie… Acum sunt mama, alăptez la cerere dar consider ca sunt momente speciale intre mine si copilul meu, eventual tatăl. Asa cum in restaurant caut un spatii mai retras pt a manca linistita si pt alaptare procedez la fel. Inițial am spus ca nu voi alăpta deloc in public tocmai prin prisma experientei de mai sus însă, in timp, am inteles ca sunt nuante. Am alăptat in parc (am folosit o esarfa de protector prima data, foarte incomod) însă m-am retras si mă retrag in continuare nu pt ca nu e normal ce fac sau pt ca mă simt rusinata ci pur si simplu pentru a creea legatura intre mine si copil si pentru a-i oferi linistea necesara unei mese. Nu cred in alaptatul ostentativ peste tot. Eu prefer sa îmi hrănesc copila asemeni unui restaurant bine cotat decât in genul fast-food. Cred ca un loc linistit unde sa mă retrag va exista tot timpul.

Your feedback